~~În anul 2020 au fost înregistrate cu 15 % mai puține infracțiuni decât în 2019. A scăzut numărul furturilor și a crescut siguranța stradală. Au fost înregistrate mai puţine accidente de circulație.
În anul 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a avut ca şi obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță şi protecție al cetățenilor, iar acţiunile desfăşurate au fost, în permanenţă, dedicate îndeplinirii acestui obiectiv.
În domeniul prevenirii criminalităţii: în anul trecut au fost iniţiate şi implementate 10 proiecte și campanii de informare şi prevenire şi s-au desfăşurat activităţi punctuale pe diferite segmente ale criminalităţii, în parteneriat cu instituţii, autorităţi publice locale şi ONG-uri.
În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii - din analiza datelor statistice rezultă că în anul 2020, la nivelul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost înregistrate cu 15 % mai puține sesizări de infracţiuni decât în anul 2019. Infracționalitatea judiciară a scăzut cu 21 %, infracţionalitatea economică a crescut cu 3 %, iar cea de altă natură a scăzut cu 7,8 % .
Ponderea semnificativă este deţinută de infracţionalitatea judiciară care reprezintă 54% din totalul infracţionalităţii sesizate, urmată de infracţionalitatea de altă natură cu 35% şi infracţionalitatea economico – financiară cu 10,8 %.
În funcţie de mediul în care au fost comise, se constată că din totalul infracţiunilor sesizate, 63,7% au fost înregistrate în mediul urban, indicator care a scăzut faţă de anul 2019 cu 17,4% iar 36,3% au fost înregistrate în mediul rural (indicator care a scăzut faţă de 2019 cu 9,7 % ).
Criminalitatea stradală: În anul 2020 au fost înregistrate cu 25,4% mai puține infracțiuni stradale față de anul 2019, Din totalul acestora, 91 % sunt infracţiuni de furt, 22 % dintre acestea fiind furturi din auto, iar 17 % sunt furturi din buzunare.
În anul 2020, poliţiştii au descoperit în flagrant delict 1.146 de infracţiuni.
Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice: Activitatea şi rezultatele obţinute pe linia menţinerii ordinii şi siguranţei publice a fost analizată permanent, inclusiv în cadrul şedinţelor săptămânale la care au participat şi reprezentanţii Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Constituirea patrulelor de ordine şi siguranţă publică s-a realizat în conformitate cu prevederile dispoziţiilor din domeniu, patrulele fiind de poliţie, mixte poliţie - jandarmi, independente de jandarmi şi în unele cazuri au fost realizate și în colaborare cu poliţia locală.
Media zilnică a dispozitivelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice urban-rural a fost de 116 polițiști și 21 de jandarmi.
Pe parcursul anului 2020, au fost puse în aplicare 1.319 planuri de acțiune pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV2, în cooperare cu structurile MAI precum și alte instituții abilitate.
Siguranţa în şcoli: În anul 2020, prioritatea inspectoratului a fost creşterea siguranţiei în unităţile de învăţământ. Astfel, a fost pus în aplicare Planul Teritorial Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Alba.
Infracţionalitatea sesizată în mediul şcolar este în scădere, respectiv de la 18 infracțiuni în cursul anului 2019 la 7 infracțiuni în cursul anului 2020.
Criminalitatea contra patrimoniului : A scăzut cu 15 % faţă de anul 2019 și reprezintă 75,8% din totalul infracțiunilor judiciare. Furturile, cel mai important segment infracţional al acestei categorii, reprezintă 47%, procent care a scăzut cu 15% față de anul 2019.
Protejarea patrimoniului cultural naţional: În dosarele proprii au fost recuperate și indisponibilizate 317 bunuri culturale care aparțin Patrimoniului Cultural Național, marea lor majoritate artefacte arheologice: monede (romane, dacice și medievale) fibule, arme, unelte, podoabe, statuete vase ceramice, tablouri etc. ). Categoria Tezaur și Fond.
În urma efectuării de investigații au fost identificată o monedă medievală din aur DUCAT, descoperită de un detectorist. Moneda a fost recuperată și predată Muzeului Unirii din Alba Iulia.
În cadrul acțiunii Pandora V, au fost identificate, pe platformele unor case de licitații, 24 bunuri de provenienţă arheologică (monede, podoabe, obiecte de cult), date în urmărire, solicitate prin C.R.I. pentru indisponibilizare, recuperare/repatriere (Germania, Monaco etc.)
Au fost confiscate două detectoare de metale deținute ilegal.
Infracţionalitatea în domeniul silviculturii și pisciculturii: În anul 2020, în urma activităţilor şi acţiunilor desfăşurate au fost înregistrate 319 dosare penale, au fost aplicate 520 de sancţiuni contravenţionale şi a fost confiscată cantitatea de 3.814 metri cubi de material lemnos.
Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au fost constatate 28 de infracţiuni și au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale.
Urmărire şi extrădare: În anul 2020, s-a dispus măsura urmăririi naţionale faţă de 142 persoane și internațională față de 16 persoane, iar în urma activităţilor specifice efectuate s-a reuşit identificarea a 134 de persoane aflate în urmărire.
În aceeași perioadă au fost înregistrate 127 de mandate şi sentinţe penale și au fost soluţionate 115.
Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au fost sesizate un număr de 84 de infracţiuni, iar pe linie de braconaj cinegetic au fost constatate 23 de fapte prevăzute de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic;
Au fost ridicate în vederea confiscării 30 de arme, 500 kg carne vânat, 39,7 tone îngrășăminte chimice și 404 kilograme articole pirotehnice şi au fost indisponibilizat un autoturism.
Au fost emise 50 de dispoziţii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor.
Criminalitatea economico – financiară: În 2020 au fost constatate 514 infracţiuni de natură economico-financiară și au fost luate 26 de măsuri preventive.
În domeniul infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii au fost constatate 226 de infracţiuni de înșelăciune.
În cursul anului 2020, s-au organizat 18 acțiuni de amploare, în domeniul produselor accizabile, silvic, construcții, protecția mediului, sănătate, proprietate intelectuală, asigurări și prestări servicii cu scopul final de evaziune fiscală, delapidare și înșelăciune.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza a 23 de județe (Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Timiș, Caras Severin, Harghita, Hunedoara, Iași, Cluj, Mureș, Maramureș, Sibiu, București, Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamt, Sălaj, Satu Mare, Vâlcea, Gorj),
Pentru documentarea activității infracționale a persoanelor vizate de anchete, au fost efectuate 177 de percheziții, iar în urma anchetelor desfăşurate au fost reținute 26 de persoane.
Siguranţa traficului rutier: Principalul obiectiv al polițiștilor rutieri din cadrul I.P.J. Alba a fost siguranța traficului rutier pe drumurile publice, asigurându-se continuitatea dispozitivului rutier, precum şi reorientarea unor elemente de dispozitiv pentru realizarea unei prezenţe active pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.
În anul 2020 s-a reușit reducerea numărului accidentelor grave de circulație, cu 17 %, faţă de anul 2019, a persoanelor rănite grav cu 22% și a persoanelor rănite ușor cu 53%.
În cadrul acțiunilor punctuale, polițiștii rutieri au constatat un număr de 636 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe (189) fiind infracţiuni de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, urmate de infracțiunile de conducere fără permis şi de conducere cu permisul suspendat.
De asemenea au fost aplicate un număr de 35.470 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe (15.745) pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 280 celor care au depăşit viteza cu peste 50 km/h.
Au fost reţinute, în vederea suspendării, 2.055 de permise de conducere şi au fost retrase 1243 de certificate de înmatriculare pentru diferite defecţiuni tehnice, lipsa inspecţiei tehnice periodice sau lipsa RCA.
Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală și neacordarea de prioritate.
Apeluri de urgenţă 112: În anul 2020, au fost înregistrate 21.605 apeluri de urgenţă, din care 58,7% au fost în mediul urban, iar 41,3 % în mediul rural.
Obiectivele anului 2021: Pentru anul 2021, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va continua acţiunile ce vizează creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, reducerea infracţionalităţii stradale, reducerea riscului rutier şi asigurarea climatului de legalitate pentru mediul de afaceri.
În aceeași măsură, va acționa, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS COV 2.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este pregătit, atât din punct de vedere profesional cât şi logistic, pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile şi pentru a pune în aplicare prevederile legale, astfel încât siguranţa cetăţenilor din judeţul nostru să nu fie afectată.