11 Februarie 2026Sursa: IPJ Alba

Ucidere din culpă

Ucidere din culpă

La data de 11 februarie 2026, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați de către o femeie, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Cenade, se află două persoane posibil decedate.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în prezent, efectuează cercetări, în vederea stabilirii stării de fapt.

La o examinare sumară, persoanele nu prezintă urme de violență.

UPDATE:

Polițiștii au identificat, la fața locului, un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din localitatea Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, și pe fratele acestuia, în vârstă de 86 de ani, din localitatea Cenade.

În urma examinării sumare a trupurilor, nu au fost constatate urme vizibile de violență, acestea fiind transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.                                                                                                       

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, precum și în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut acest eveniment.