Ucidere din culpă
La data de 2 august 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 25 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe o schelă și ar fi decedat.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Stremț, în timp ce executa lucrări de decofrare a unei centuri a casei, nu s-ar fi asigurat corespunzător, s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 3 metri, suferind leziuni corporale incompatibile cu viața.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.










