02 Iulie 2025Sursa: IPJ Alba

Ucidere din culpă

La data de 1 iulie 2025, în jurul orei 23.00, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, sub un ATV, pe raza localității Șugag.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, pe un câmp, în zona denumită ,,Tarnița”, pe raza localității Șugag, se află cadavrul unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din municipiul București, prins sub un ATV.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei. 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.