06 Iunie 2025Sursa: IPJ Alba

Punct de vedere

Ca urmare a apariției, pe o rețea de socializare, a unor videoclipuri în care este prezentată situația unor animale, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări:

La data de 3 iunie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au efectuat verificări în ceea ce privește starea de sănătate a unor câini, aflați în grija unui bărbat care a fost executat silit, de către un executor judecătoresc, să părăsească proprietatea pe care o folosea.

Polițiștii au constatat faptul că, pe acea proprietate se aflau 28 de exemplare canine și 5 pui ai acestora, însă starea lor de sănătate nu a putut fi evaluată, din cauza faptului că se manifestau agresiv.

La acea dată, executorul judecătoresc i-a impus bărbatului un termen de 48 de ore, pentru a lua animalele de pe proprietate.

În cursul zilei de 4 iunie 2025, polițiștii Postului de Poliție Lupșa, împreună cu alți oameni din comună, le-au asigurat animalelor hrana și apa necesară, având în vedere faptul că bărbatul a refuzat acest lucru.

Ulterior, la data de 5 iunie 2025, în urma refuzului repetat al bărbatului, de a acorda îngrijire animalelor, polițiștii le-au oferit apă acestora, ținând cont de indicațiile medicilor veterinari, care au precizat că la data de 6 iunie, animalele vor fi tranchilizante, iar hrana le-ar putea provoca asfixie. 

Având în vedere starea de pericol în care se află animalele, ieri, 5 iunie, polițiștii s-au deplasat în vederea preluării acestora, însă acest lucru nu a fost posibil, din cauza temperaturilor ridicate, conform dispozițiilor emise de ANSVSA.
La aceeași dată, bărbatul a ridicat un număr de 3 exemplare canine.

În dimineața zilei de 6 iunie, în jurul orei 05.00, polițiștii s-au deplasat pe proprietatea unde se aflau animalele și au constatat că spatiile în care se aflau erau necorespunzătoare din punct de vedere al igienei, fiind identificat un pui decedat, care nu prezenta urme de rele tratamente sau violențe. 

Având în vedere cele expuse mai sus, au fost emise 4 ordine de plasare în adăpost,  pentru un număr de 24 de exemplare canine, iar femela care are 4 pui, va fi preluată ulterior, prin ordin de plasare în adăpost. 

Cele 24 de animale au fost plasate într-un adapost din municipiul Brad.