Buletin informativ din 28.07.2025
BULETIN INFORMATIV
Accident rutier
În seara zilei de 27 iulie 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67 C, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului și au constatat că, la kilometrul 132, pe raza localității Căpâlna, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism, direcția de mers Șugag – Sebeș, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu mai multe bucăți de material lemnos, care erau depozitate în afara părții carosabile.
Un tânăr de 19 ani și o femeie de 44 de ani, din Baia Mare, ambii pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 49 de ani, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Municipal Sebeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Amplasarea radarelor în data de 29 iulie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










