24 Noiembrie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 24.11.2025

Reținuți de polițiști

 

La data de 23 noiembrie 2025, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere.

 

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la aceeași dată, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla la adresa de domiciliu împreună cu soția sa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență, pe aceasta și ar fi distrus ușa de acces în locuință.

 

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, pe numele bărbatului de 39 de ani.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.

  •  

 

La data de 23 noiembrie 2025, polițiștii de ordine publică din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Blaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violare de domiciliu și distrugere.

 

Din cercetări a reieșit că, la data de 23 noiembrie 2025, în jurul orei 18.30, bărbatul a pătruns în incinta imobilului nepoatei sale, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Blaj, la data de 25 iulie 2025, pe o perioadă de 12 luni, prin aceea că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de femeie.

 

Totodată, bărbatul ar fi forțat sistemul de închidere al ușii de acces în imobil și l-ar fi distrus.

 

În cursul zilei de azi, 24 noiembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 25 noiembrie 2025

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardul Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac