24 Noiembrie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 23.11.2025

Reținut de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei

La data de 22 noiembrie 2025, polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 43 de ani, din comuna Adămuș, județul Mureș, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În seara de 21 noiembrie 2025, în jurul orei 22.00, polițiștii au oprit, pentru control, pe strada Avram Iancu din comuna Cetatea de Baltă, un autoturism condus de bărbatul de 43 de ani.

Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilometru, fiind condus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.

Rezultatul analizelor toxicologice efectuate asupra mostrelor biologice prelevate, au indicat concentrația de 2,93 g/l alcool pur în sânge, pentru prima probă și 2,76 g/l alcool pur în sânge, pentru a doua probă.

În cursul zilei de azi, 23 noiembrie 2025, bărbatul de 43 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurior legale.