22 Martie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 22.03.2025

Reținut pentru lovire sau alte violențe

La data de 21 martie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în dimineața zilei de 21 martie 2025, bărbatul de 37 de ani i-ar fi agresat fizic pe doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 44 de ani, ambii din municipiul Blaj, în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza municipiului Alba Iulia, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu.

Cei doi bărbați ar fi fost loviți cu pumnii în zona feței, iar bărbatului de 44 de ani i-ar fi fost provocate leziuni, pentru a căror îngrijire ar fi necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Infracțiuni rutiere

În noaptea de 21/22 martie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au oprit, pentru control, pe strada 8 Aprilie din municipiul Sebeș, un autoturism condus de o femeie de 23 de ani, din municipiul Sebeș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*
În noaptea de 21/22 martie 2025, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe strada Mălinului din Ocna Mureș, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din orașul Ocna Mureș.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,61mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, ȋn vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.