20 Iulie 2025Sursa: IPJ ALBA

Buletin informativ din 20.07.2025

La data de 19 iulie 2025, în jurul orei 19.50, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, un autoturism care era condus, pe strada Telman din comuna Vințu de Jos, de către un bărbat de 80 de ani, din Cugir.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, i-a fost suspendat permisul de conducere.

 

Ulterior, în noaptea de 19/20 iulie 2025, bărbatul s-a deplasat, la volanul aceluiași autoturism din localitatea Vințu de Jos spre Cugir fiind depistat de un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos.

 

Acesta nu a respectat semnalele polițiștilor, fiind urmărit, iar în cele din urmă a oprit autoturismul pe strada Ion Creangă din Cugir.

 

Bărbatul a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest precum și recoltării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de acesta a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și conducere fără permis și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Cercetările sunt continuate.

 

  •  

Au pus în pericol siguranța traficului rutier

 

În noaptea de 19/20 iulie 2025, în jurul orei 00.15, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Vidrișoara, comuna Avram Iancu, au oprit, pentru control, un autoturism care era condus pe DJ 762, de un bărbat de 40 de ani, din Alba Iulia.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

 

În noaptea de 19/20 iulie 2025, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat de 37 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Crăciunelu de Jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

 

Accident rutier

 

La data de 19 iulie 2025, în jurul orei 18.20, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au intervenit pe raza localității Arieșeni unde a fost semnalată producerea unui accident rutier.

 

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Avram Iancu, județul Bihor, în timp ce conducea un ATV, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu zidul unui imobil situat pe partea stângă a carosabilului.

 

În urma accidentului, conducătorul ATV-ului și o tânără de 18 ani, pasageră pe autovehicul, au suferit leziuni corporale ușoare și au primit îngrijiri medicale.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a relevat faptul că nu era sub influența alcoolului.

 

Cercetările sunt continuate.

 

  •  

Amplasarea radarelor în data de 21 iulie 2025

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac