Buletin informativ din 20.05.2025
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 336 de verificări de persoane și 178 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 48 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 18.889 de lei.
Au fost efectuate 53 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute cinci permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție
În după-amiaza zilei de 19 mai 2025, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din localitatea Unirea, ar fi încălcat ordinul de protecție.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că bărbatul de 49 de ani nu ar fi respectat distanța de 30 de metri față de un bărbat de 46 de ani, din localitatea Unirea, încălcând astfel ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Aiud, pentru o perioadă de 6 luni.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea prevederilor dispuse prin ordinul de protecție.
Amplasarea radarelor în data de 21 mai 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










