19 Mai 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 19.05.2025

BULETIN INFORMATIV

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 397 de verificări de persoane și 210 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 104 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 23.860 de lei. 

 

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare. 

  •  

Cercetări privind săvârșirea infracțiunii de furt

 

La data de 18 mai 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 34 de ani, angajat al unui centru comercial, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi sustras produse de pe rafturile unui supermarket care se află în incinta centrului comercial. De asemenea, bărbatul a sesizat faptul că aceste persoane ar fi sustras produse din alte două magazine de articole vestimentare, care se află în incinta aceluiași centru comercial.

 

 Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în seara zilei de 18 mai 2025, trei tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din municipiul Alba Iulia, ar fi sustras produse nealimentare de pe rafturile supermarketului și din incinta celor două magazine de articole vestimentare.

 

Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 869,79 lei, a fost recuperat.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

  •  

Infracțiuni rutiere

 

La data de 18 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Transilvaniei din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un tânăr 28 de ani, din localitatea Roșia Montană.

 

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

La data de 18 mai 2025, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș l-au depistat pe un tânăr de 14 ani, din orașul Ocna Mureș, în timp ce conducea un moped, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 20 mai 2025

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac