Buletin informativ din 18.08.2025
Reținuți de polițiști
La data de 17 august 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cinci persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în seara zilei de 16 august 2025, în jurul orei 20.30, un bărbat de 28 de ani și o femeie de 30 de ani, din municipiul Timișoara, respectiv comuna Oprișor, județul Mehedinți, în timp ce se aflau în fața unui bloc aflat pe strada George Coșbuc din Cugir, împreună cu un bărbat de 34 de ani și două femei de 23 și 24 de ani, din Cugir, pe fondul unor discuții contradictorii, s-ar fi agresat reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
În urma agresiunii, bărbatul de 34 de ani și femeia de 30 de ani au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea acestora.
În cursul zilei de azi, 18 august 2025, cele 5 persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Ordin de protecție provizoriu
La data de 17 august 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în locuința vecinilor săi, are loc o altercație.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în jurul orei 10.45, un bărbat de 36 de ani, din Sebeș, în timp ce se afla împreună cu tatăl său, în vârstă de 59 ani, din Sebeș, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, l-ar fi agresat fizic, pe acesta și ar fi distrus mai multe bunuri din locuință.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Infracțiune rutieră
La data de 18 august 2025, în jurul orei 23.20, polițiștii din Abrud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza orașului, a avut loc un eveniment rutier.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat de 48 de ani, din Abrud, în timp ce a condus un autoturism, pe strada Tăbăcarilor din oraș, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu o țeavă situată pe marginea părții carosabile.
În urma testării bărbatului cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,78 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 19 august 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei










