Buletin informativ din 13.05.2025
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 324 de verificări de persoane și 211 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 107 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 42.483 de lei.
Au fost efectuate 50 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Reținut pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor
La data de 12 mai 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în perioada 2021 – martie 2025, bărbatul de 54 de ani ar fi exercitat acte de natură sexuală, în mod repetat, asupra unei minore, în vârstă de 15 ani.
Ieri, 12 mai 2025, față de bărbatul, în vârstă de 54 de ani, Judecătoria Alba Iulia a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Amplasarea radarelor în data de 14 mai 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac