11 Aprilie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 11.04.2025

BULETIN INFORMATIV

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 363 de verificări de persoane și 237 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 152 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 38.384 de lei. 

                                                    

Au fost efectuate 70 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute cinci permise de conducere și au fost retrase șase certificate de înmatriculare.

  •  

Mandat executat

 

La data de 10 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut un bărbat de 35 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 10 aprilie 2025, de către Tribunalul Cluj.

 

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

 

Acesta a fost depus în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

  •  

Substanțe de protecția plantelor, confiscate

 

La data de 10 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din municipiul Blaj, specializată în comercializarea produselor de protecție a plantelor, în scopul verificării modului în care sunt respectate normele legale privind deținerea acestui tip de produse.

 

Polițiștii au constatat că, în depozitul societății, se aflau mai multe produse al căror termen de valabilitate era expirat. În urma controlului a fost luată măsura indisponibilizării cantităților de 24 de litri și 13 kilograme de substanțe de protecția plantelor.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal, în cadrul cărora sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 98, alin. 5, lit. b din OUG 195/2005 privind protecția mediului și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activității de colectare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută și pedepsită de art. 66 din OUG 92/2021, privind regimul deșeurilor. 

  •  

Reținuți pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

 

La data de 10 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați de 25, respectiv 24 de ani, ambii din municipiul Aiud, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în noaptea de 4/5 aprilie 2025, cei doi bărbați, în timp ce se aflau pe raza municipiului Aiud, la intersecția străzilor Transilvaniei și Iuliu Maniu, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr de 20 de ani, din localitatea Aiudul de Sus, provocându-i leziuni care necesită, pentru vindecare, 1-2 zile de îngrijiri medicale.

 

În cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, cei doi bărbați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Mandat European de Arestare

 

La data de 10 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din Ocna Mureș au depistat, pe raza orașului Ocna Mureș, un bărbat, de 33 de ani, din Ocna Mureș, posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.

 

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Inspectoratul General al Poliției Române.

  •  

Amplasarea radarelor în perioada 12-13 aprilie 2025

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac