Buletin informativ din 08.08.2025
BULETIN INFORMATIV
Reținut pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 8 august 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 25 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În noaptea de 7/8 august 2025, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Lucian Blaga din localitatea Vințu de Jos, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu balustrada metalică din partea stângă a sensului de mers Alba Iulia-Cugir, rezultând pagube materiale.
Bărbatul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost testat și pasagerul, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din orașul Cugir, proprietarul autoturismului, care i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului de 25 de ani, în cazul acestuia rezultând valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cei doi bărbați au fost conduși la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
Ordin de protecție provizoriu
În dimineața zilei de 7 august 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că mama sa a fost victima unei infracțiuni.
Din primele verificări a reieșit că, în dimineața zilei de 7 august 2025, femeia de 58 de ani, din localitatea Meteș, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, ar fi fost agresată fizic de concubinul fiicei sale, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Ucidere din culpă
În dimineața zilei de 8 august 2025, polițiștii din Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani, din Cugir, a fost găsit spânzurat în grădina casei.
Echipa de cercetare care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 18 ani, care s-ar fi spânzurat.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul tânărului.
În urma examinării sumare a trupului, nu au fost identificate urme de violență.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Amplasarea radarelor în perioada 9-10 august 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










