Buletin informativ din 07.04.2025
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 423 de verificări de persoane și 306 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 160 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 45.132 de lei.
Au fost efectuate 146 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute opt permise de conducere și au fost retrase nouă certificate de înmatriculare.
Infracțiuni rutiere
La data de 7 aprilie 2025, în jurul orei 00.30, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Grigore Ureche din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Vinerea.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 8 aprilie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










