Buletin informativ din 06.11.2025
BULETIN INFORMATIV
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE ȘI FALS
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, ieri, 5 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare cinci percheziții domiciliare, în județul Argeș.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie – august 2023, o femeie de 38 de ani, din județul Argeș, s-ar fi recomandat drept reprezentant al unei societăți comerciale, cu sediul în județul Argeș, și ar fi indus în eroare reprezentanții unei societăți comerciale, cu sediul în municipiul Sebeș. Femeia și-ar fi asumat obligația de a transporta 31 de paleți cu produse cosmetice din România spre Polonia, însă, în realitate, marfa nu ar fi părăsit teritoriul țării, fiind cauzat un prejudiciu de 81.000 de euro.
În urma celor cinci percheziții domiciliare, au fost descoperite și ridicate dispozitive tehnice, 72 de șampoane și 5 numere de înmatriculare neconforme.
Astăzi, 6 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia de 38 de ani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Acțiune, cu efective suplimentare, pe raza municipiului Sebeș
La data de 5 noiembrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali din municipiul Sebeș și specialiști ai Gărzii de Mediu, au organizat o acțiune, pe raza municipiului Sebeș, care a avut drept scop menținerea prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor antisociale la regimul mediului.
Polițiștii din municipiul Sebeș, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare penale ce au ca obiect săvârșirea infracțiunilor de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect și furt calificat.
În cadrul activității desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 63 de verificări de persoane și 44 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 47 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 62.025 lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba.
Exemple:
Reținuți pentru furt calificat
La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din municipiul Sebeș, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 21 octombrie 2025, aceștia ar fi pătruns, prin escaladarea gradului, în incinta unui șantier situat pe raza localității Petrești, și, ulterior, prin efracție, ar fi pătruns în interiorul unui container modular, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice și accesorii.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe articole vestimentare folosite de persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1
La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Alba au efectuat un control la o societate comercială de pe raza municipiului Sebeș și au constatat că administratorul acesteia, fără a fi autorizat, ar fi oferit spre vânzare un număr de 81 de bucăți articole pirotehnice din categoria F1.
Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1.
Dragi cetățeni, atragem atenția asupra faptului că utilizarea articolelor pirotehnice, în alte condiții decât cele prevăzute de cadrul legal, atrage sancționare penală sau contravențională.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;
b) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;
c) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9;
d) depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%.
Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.
Sub aspect contravențional, pentru operațiunile cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, legislația în vigoare prevede și aplicarea unor sancțiuni contravenționale cu amendă, valorile fiind cuprinse între 1.000 și 7.500 de lei. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
Facem apel la respectarea cadrului legal, astfel încât articolele pirotehnice să fie folosite responsabil și doar în condiții de siguranță.
Polițiștii vor desfășura acțiuni de prevenire și control, iar nerespectarea prevederilor legale va atrage aplicarea sancțiunilor contravenționale sau, după caz, a răspunderii penale.
Infracțiune rutieră
La data de 5 noiembrie 2025, polițiști din cadrul Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe DJ 106F, pe raza localității Câlnic, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Ibănești, județul Mureș.
Din verificări a reieșit că bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis de conducere.
Reținut pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor
La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Teiuș, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
Din cercetări a reieșit că, în data de 20 septembrie 2025, în timp ce se afla pe raza orașului Teiuș, bărbatul ar fi întreținut un raport sexual normal cu o minoră, în vârstă de 15 ani.
În cursul zilei de azi, 6 noiembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Reținut pentru lovire sau alte violențe
La data de 6 noiembrie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 5/6 noiembrie 2025, în timp ce se afla la domiciliu său, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit cu un corp dur, în zona umărului, pe un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, provocându-i leziuni corporale.
Ulterior, bărbatul a primit îngrijiri medicale la Spitalul Orășenesc Cugir.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Amplasarea radarelor în data de 8 noiembrie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardul Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










