Buletin informativ din 05.11.2025
Activități preventiv-educative
La data de 4 noiembrie 2025, în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Poliției Municipiului Aiud, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat 25 de activități, pe raza municipiului Aiud, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor în incinta/zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Polițiștii au inițiat discuții cu peste 350 de elevi, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului.
De asemenea, polițiștii din Aiud au desfășurat și activități de prelucrarea a legislației privind comercializarea de băuturi alcoolice, tutun și băuturi energizante.
Consolidarea siguranței copiilor presupune un efort colectiv.
Mandat executat
La data de 4 noiembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Sebeș au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Sebeș, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 4 noiembrie 2025, de către Tribunalul Alba.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Acesta a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, pentru executarea pedepsei.
Amplasarea radarelor în data de 6 noiembrie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardul Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










