Buletin informativ din 04.12.2025
BULETIN INFORMATIV
Reținut pentru violență în familie
La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Roșia de Secaș, județul Alba, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din verificări a reieșit că, în cursul zilei de 1 Decembrie 2025, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul de 33 de ani ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 25 de ani.
În cauză, polițiștii efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În cursul zilei de azi, 4 decembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
Infracțiune rutieră
La data de 3 decembrie 2025, în jurul orei 16.20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Cântarului din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Sebeș.
Din verificări a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce anulat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Eveniment rutier
La data de 3 decembrie 2025, în jurul orei 21.00, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Războieni-Cetate, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că o femeie, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Războieni-Cetate, în timp ce se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe strada Gării din localitatea Războieni-Cetate, a fost acroșată de un autoturism, iar conducătorul auto și-a continuat deplasarea.
În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale ușoare.
La scurt timp, polițiștii din Ocna Mureș au identificat conducătorul auto care ar fi părăsit locul accidentului. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 86 de ani, din localitatea Războieni-Cetate, care, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gării, a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 39 de ani.
Atât femeia de 39 de ani, cât și bărbatul de 86 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii din Ocna Mureș continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Infracțiune rutieră
La data de 3 decembrie 2025, în jurul orei 18.40, polițiștii rutieri din Cugir au oprit, pentru control, pe strada 21 Decembrie 1989 din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Cugir.
În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,82 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Reținut pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare
La data de 3 decembrie 2025, polițiștii din orașul Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din orașul Câmpeni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Din verificări a reieșit că, în dimineața zilei de 3 decembrie 2025, în jurul orei 10.00, bărbatul, în timp ce se afla pe strada Teiului din orașul Câmpeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi aprins un foc, în fața unui magazin, și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe o femeie, în vârstă de 62 de ani, din orașul Câmpeni, provocându-i acesteia o stare de temere.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Amplasarea radarelor în data de 5 decembrie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardul Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










