Buletin informativ din 03.04.2025
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 392 de verificări de persoane și 283 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 142 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 40.704 de lei.
Au fost efectuate 69 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute șapte permise de conducere și au fost retrase opt certificate de înmatriculare.
Reținută pentru furt
La data de 2 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o tânără de 20 de ani, din Alba Iulia, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, în dimineața zilelor de 29, respectiv 31 martie 2025, tânăra, în timp ce se afla într-un magazin din incinta unui spațiu comercial, aflat pe raza municipiului Alba Iulia, ar fi sustras mai multe articole vestimentare, în valoare totală de 1.500 de lei.
Tânăra urmează să fie prezentată Parchetului de pe Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 4 aprilie 2025
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










