02 Iunie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 02.06.2025

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 315 verificări de persoane și 205 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.  

 

Au fost constatate 79 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 18.261 de lei. 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     

Au fost efectuate 79 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

  •  

Reținut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

 

La data de 1 iunie 2025, polițiștii rutieri din municipiul Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, din Sebeș, cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului.

 

În cursul zilei de azi, 2 iunie 2025, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

 

Informații de background

 

În noaptea de 31 mai/1 iunie 2025, în jurul orei 01.50, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia și Serviciului Rutier Alba, în timp ce efectuau activitați de supraveghere și control al traficului rutier cu pistolul radar, pe strada Take Ionescu din Alba Iulia, au înregistrat un autoturism care circula cu viteza de 79 de km/h.

 

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul autoturismului nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea pe Bulevardul Încoronării din Alba Iulia. Polițiștii au urmărit autoturismul, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, și au reușit oprirea acestuia, în condiții de siguranță.

 

Conducătorul auto, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Sebeș, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Infracțiune rutieră

 

La data de 1 iunie 2025, în jurul orei 21.45, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Cergău, județul Alba.

 

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din data de 5 august 2024.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului.

  •  

 

Reținut pentru infracțiuni rutiere

 

La data de 1 iunie 2025, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 32 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea fără permis de conducere și conducerea sub influența alcoolului.

 

În seara zilei de 1 iunie 2025, polițiștii din municipiul Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Dorin Pavel din municipiul Sebeș, un moped condus de un bărbat de 32 de ani.

 

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Infracțiune rutieră

 

La data de 1 iunie 2025, în jurul orei 23.50, polițiștii din Baia de Arieș au oprit, pentru control, pe strada Văii din satul Valea Lupșii, județul Alba, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Lupșa.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

 

Amplasarea radarelor în data de 2 iunie 2025

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac