02 Februarie 2026Sursa: IPJ Alba

Buletin informativ din 02.02.2026

BULETIN INFORMATIV

 

Reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

 

La data de 1 februarie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, din localitatea Săsciori, respectiv din localitatea Cut, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 1/2 februarie 2026, cei trei bărbați, în timp ce se aflau la un eveniment organizat la Căminul Cultural din localitatea Cut, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, și-ar fi aplicat reciproc lovituri, acțiuni care ar fi creat indignare și teamă în rândul persoanelor prezente.

 

Pentru unul dintre bărbații implicați a fost solicitat sprijin medical, acesta fiind evaluat în regim ambulatoriu, fără a necesita intervenții medicale de specialitate sau internare.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 3 februarie 2026

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardul Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac