30 Ianuarie 2025Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 30.01.2025

 

BULETIN DE PRESĂ

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 376 de verificări de persoane și 205 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 96 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 19.527 de lei. 

                                                                                                                                                                                                                                                                                        

Au fost efectuate 39 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. 

  •  

Reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu

 

La data de 29 ianuarie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

 

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 26 ianuarie 2025, în jurul orei 15.00, bărbatul de 39 de ani ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui tânăr de 22 de ani, din Cugir, și l-ar fi agresat fizic pe acesta, pe fondul unor discuții în contradictoriu, provocându-i leziuni la nivelul feței, pentru a căror îngrijire ar fi necesare 25 de zile de îngrijiri medicale.

 

În cursul zilei de azi, 30 ianuarie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 31 ianuarie 2025

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac