Buletin de presă din 29.11.2024
BULETIN DE PRESĂ
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 325 de verificări de persoane și 224 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 121 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 30.390 de lei.
Au fost efectuate 56 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 8 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Ordin de protecție și dosar penal pentru amenințare
La data de 28 noiembrie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii din Cugir au fost sesizați de către o femeie de 39 de ani, din orașul Cugir, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, în cursul zilei de 28 noiembrie 2024, femeia ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul ei, în vârstă de 36 de ani, ceea ce i-a creat o stare de temere.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, pe numele bărbatului, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Amplasarea radarelor în perioada 30 noiembrie- 1 decembrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










