22 Octombrie 2024Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 22.10.2024

BULETIN DE PRESĂ

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 349 de verificări de persoane și 221 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 69 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 17.695 de lei. 

                                                   

Au fost efectuate 36 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost reținute 2 permise de conducere.

  •  

Accident rutier

 

La data de 22 octombrie 2024, în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier.

 

Conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, pe o alee din incinta Pieței Dacia, din municipiul Sebeș, nu s-ar fi asigurat corespunzător, moment în care a surprins și accidentat o femeie de 83 de ani, din municipiul Sebeș.  

 

În urma accidentului, din nefericire, femeia a decedat.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

  •  

Reținut pentru conducere sub influența alcoolului

 

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 10.25, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Șoseaua de Centură a municipiului, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Galda de Jos, județul Alba.

 

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. 

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Cercetate pentru furt

 

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 17.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați de către o femeie de 43 de ani, angajată a unui magazin, cu privire la faptul că a surprins, pe camerele de supraveghere, două persoane care ar fi sustras obiecte vestimentare, în valoare de 437 de lei.

 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, au identificat două femei, în vârstă de 41 de ani, respectiv 16 ani, ambele din municipiul Blaj, ca persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt.

 

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

 

Cercetările continuă.

  •  

Infracțiune rutieră

 

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din orașul Abrud au oprit, pentru control, pe DN 74A, pe raza localității Roșia Montană, județul Alba, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Roșia Montană.

 

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că acesta are suspendat, din data de 16 octombrie 2024, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendată.

  •  

 

Ordine de protecție provizorii și dosare penale pentru violență în familie, lovire sau alte violențe și amenințare

 

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 13.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de către fostul soț.

 

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit că, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, și-ar fi agresat fosta soție.

 

Față de bărbat, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de fosta soție.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 12.40, polițiștii din Baia de Arieș au fost sesizați de un bărbat de 74 de ani, din Baia de Arieș, cu privire la faptul că a fost agresat de către un vecin.

 

Din primele date, a reieșit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al consumului de alcool, un bărbat de 67 de ani, din Baia de Arieș, și-ar fi agresat fizic vecinul, lovindu-l cu pumnul în spate, iar pe soția acestuia, în vârstă de 64 de ani, ar fi amenințat-o, provocându-i o stare de temere.

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de bărbatul de 67 de ani, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

  •  

La data de 21 octombrie 2024, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Roșia Montană, cu privire la faptul că a fost amenințat.

 

Din verificările efectuate, a reieșit faptul că, în cursul zilei de 21 octombrie 2024, în jurul orei 11.45, în timp ce se afla pe raza orașului Câmpeni, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a fost amenințat de către sora sa, în vârsta de 29 de ani, din Câmpeni, ceea ce i-a produs o stare de temere.

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de femeia de 29 ani, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

  •  

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 20.00, polițiștii din orașul Câmpeni au fost sesizați de către o femeie de 84 de ani, din orașul Câmpeni, cu privire la faptul că a fost amenințată cu moartea.

 

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în seara zilei de 21 octombrie 2024, pe fondul unor discuții în contradictoriu, femeia de 84 de ani ar fi fost amenințată de către nepoata sa, în vârstă de 27 de ani, din Câmpeni, fapt ce i-a generat femeii o stare de temere.

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de femeia de 27 de ani, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, și au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, în vederea dispunerii măsurilor legale.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 23 octombrie 2024

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac