20 Decembrie 2024Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 20.12.2024

BULETIN DE PRESĂ

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 591 de verificări de persoane și 314 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 86 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 20.810 de lei. 

                                                                                                                              

Au fost efectuate 128 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost reținute 6 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.  

  •  

Acțiune cu efective suplimentare pentru siguranța cetățenilor din Sebeș

La data de 19 decembrie 2024, pe raza municipiului Sebeș, a avut loc o acțiune cu efective suplimentare, la care au participat polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

În cadrul acțiunii, au fost verificate 74 de autovehicule, au fost legitimate 120 de persoane și au fost constatate 24 de abateri de natură contravențională, majoritatea (18), fiind încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice.

 

De asemenea, au fost efectuate două percheziții.

Exemple:

Percheziții la persoane bănuite de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au ridicat parfumuri, în valoare de peste 4.700 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, în urma a două percheziții.

 

La data de 19 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș au efectuat două percheziții, ambele pe raza municipiului Sebeș, într-un dosar penal privind infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 102 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

 

Din cercetări a reieșit faptul că doi bărbați, în vârsta de 38 de ani, respectiv 49 de ani, ar fi deținut și comercializat parfumuri.

 

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile bărbaților, de pe raza municipiului Sebeș, au fost identificate și indisponibilizate 94 de parfumuri, în valoare de 4.700 de lei, purtând însemnele unor celebre mărci, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

 

Polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au fost sprijiniți de polițiștii din municipiul Sebeș și de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

  •  

În dimineața zilei de 19 decembrie 2024, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe DJ 106 E, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Șugag.

 

În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,24 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Accident rutier

 

La data de 19 decembrie 2024, polițiștii din Cugir au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 704.

 

Din verificări a reieșit că o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 704, nu ar fi adaptat viteza la intrarea în sensul giratoriu și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

 

În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale, fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

  •  

Amplasarea radarelor în perioada 21-22 decembrie 2024

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac