19 Decembrie 2024Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 19.12.2024

BULETIN DE PRESĂ

 

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 473 de verificări de persoane și 193 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. 

 

Au fost constatate 109 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 44.115 de lei.                                                                                                                                                                                                                                                                                            

Au fost efectuate 69 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost reținute 8 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.  

  •  

Accident rutier

 

La data de 18 decembrie 2024, în jurul orei 09.20, un bărbat de 44 de ani, din comuna Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu.

 

În urma accidentului, conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, și o minoră de 13 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, au suferit leziuni corporale ușoare și au primit îngrijiri medicale.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

  •  

Infracțiune rutieră

 

În noaptea de 18/19 decembrie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit, pentru control, pe strada Victoriei din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Cugir.

 

În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

Mandat executat

 

La data de 18 decembrie 2024, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au depistat și reținut un tânăr de 20 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 decembrie 2024, de către Judecătoria Alba Iulia.

 

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, acesta nerespectând obligația de a nu părăsi imobilul în care își executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, fără permisiunea organului judiciar.

 

Tânărul a fost depus în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

  •  

Amplasarea radarelor în data de 20 decembrie 2024

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac