Buletin de presă din 14.10.2024
BULETIN DE PRESĂ
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 469 de verificări de persoane și 322 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 210 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 49.840 de lei.
Au fost efectuate 88 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost retrase două certificate de înmatriculare și au fost reținute opt permise de conducere.
OPERAȚIUNEA „FOCUS ON THE ROAD”, ÎN JUDEȚUL ALBA
În perioada 7 - 13 octombrie 2024, polițiștii rutieri și de ordine publică din județul Alba au acționat în cadrul operațiunii europene „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operaţiunilor Europene al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Obiectivul principal al acțiunii l-a constituit depistarea și sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, pentru prevenirea accidentelor de circulație, ținând cont de pericolul și consecințele circumscrise unor astfel de evenimente.
Din cele 761 de sancțiuni aplicate de polițiștii din județul Alba, 24 au fost pentru utilizarea telefonului mobil la volan, 27 pentru nesemnalizarea schimbării direcției de mers, 4 pentru neasigurarea la schimbarea direcției de deplasare, iar 706 pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.
Au fost efectuate 580 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost retrase 43 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 27 de permise de conducere.
Respectați legislația rutieră și fiți responsabili în trafic!
Amplasarea radarelor în data de 15 octombrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










