Buletin de presă din 07.10.2024
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 349 de verificări de persoane și 232 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 147 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 34.690 de lei.
Au fost efectuate 68 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au fost reținute 5 permise de conducere.
A pus în pericol siguranța traficului rutier
La data de 6 octombrie 2024, în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Bucerdea Grânoasă, județul Alba.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Reținut pentru violență în familie
La data de 6 octombrie 2024, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 33 de ani, din Zlatna, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În seara zilei de 5 octombrie 2024, în timp ce se afla la locuința sa, împreună cu soția și alți membri ai familiei, pe fondul unor discuții contradictorii, le-ar fi agresat pe soția și pe fiica sa. În urma agresiunii, cele două nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 8 octombrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










