Buletin de presă din 04.11.2024
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 399 verificări de persoane și 259 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 178 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 36.370 de lei.
Au fost efectuate 63 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 9 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
A pus în pericol siguranța traficului rutier
La data de 3 noiembrie 2024, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri din Câmpeni, în timp ce acționau pe raza orașului Câmpeni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 75 de ani, din Câmpeni.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Infracțiune rutieră
La data de 3 noiembrie 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj, în timp ce acționau pe strada 6 Martie din comuna Crăciunelul de Jos, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna Galda de Jos.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
Doisprezece metri cubi de material lemnos indisponibilizați și dosar penal, în urma unui control în trafic
La data de 3 noiembrie 2024, polițiștii Postului de Poliție Horea, în timp ce acționau pe DN 1 R, pe raza comunei Horea, au oprit, pentru control, o autoutilitară care transporta material lemnos și care era condusă de un bărbat de 67 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj.
Bărbatul nu a putut prezenta avizul de însoțire a celor 12,3 metri cubi de cherestea transportați, iar în urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL, polițiștii au constatat că pentru această cantitate de material lemnos nu a fost emis un aviz de însoțire.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport de material lemnos în volum de peste 10 mc, neînsoțit de documentele specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68 alin. 21 din Legea 46/2008 (Codul Silvic).
Amplasarea radarelor în data de 5 noiembrie 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac










