05 Iunie 2025Sursa: IPJ Alba

UPDATE/ PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL DE DELAPIDARE

UPDATE/ PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL DE DELAPIDARE

 

În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Alba.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015- 2024, un bărbat, în calitate de administrator al unei asociații de crescători de ovine, din județul Alba, și-ar fi însușit diferite sume de bani din încasările asociației, cauzând acesteia un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.

 

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate sisteme informatice și înscrisuri care vor fi utile în soluționarea cauzei.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Alba continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

 

https://ab.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/perchezitii-domiciliare-intr-un-dosar-penal-de-delapidare-in-forma-continuata-cu-un-prejudiciu-de-200-000-lei