Întâlnire de lucru cu persoanele care au atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice
Întâlnire de lucru cu persoanele care au atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice
În cea de-a treia zi din Săptămâna Prevenirii Criminalității, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalității au organizat, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, o întâlnire de lucru cu persoanele care au atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice.
Astfel, 40 de persoane cu atribuții în acest domeniu, la nivelul județului Alba, au răspuns invitației noastre de a participa la o întâlnire de lucru, în cadrul căreia au fost supuse atenției aspecte care privesc violența domestică și modul în care putem interveni pentru a preveni escaladarea acestui fenomen.
Violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.
În cursul anului 2025, numărul infracțiunilor de violența domestică a înregistrat o scădere cu 14.95%, faţă de aceeași perioadă a anului 2024, de la 234 la 199 de fapte. Structurarea pe categorii a subiecţilor infracţiunilor de violenţă domestică, evidenţiată în situaţia statistică, în primele 4 luni ale anului 2025, comparativ cu anul precedent, relevă faptul că, din totalul autorilor de infracţiuni, 173 sunt bărbaţi.
Din totalul de 223 de victime ale infracţiunilor de violenţă domestică, 44 sunt bărbaţi, iar 94 sunt femei. În ceea ce priveşte victimele din categoria minori, 85 de persoane intră în această categorie, cu 8 mai puține, față de aceeași perioadă a anului trecut.
În primele 4 luni ale anului 2025, la nivelul județului Alba, au fost emise 63 de ordine de protecție provizorii, iar organele de ordine publică au dispus măsuri preventive într-un număr de 22 de cazuri de violență domestică. În cursul anului 2025, în 3 cazuri de violență domestică s-a dispus monitorizarea electronică.
În cursul anului 2025, organele de poliție au adus la cunoștința DGASPC/SPAS un număr de 16 cazuri de violență domestică.
În cursul anului 2025, organele de poliție au solicitat echipa de intervenție din cadrul DGASPC/SPAS într-un număr de 3 cazuri de violență domestică.
În vederea realizării acţiunilor de prevenire a violenţei domestice, poliţiştii acţionează la nivelul comunităţilor, alături de reprezentanţii DGASPC/DAS/SPAS, ai celorlalte instituţii publice şi organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în domeniu desfăşoară acţiuni de informare/educare a populaţiei, având ca scop cunoaşterea măsurilor de protecţie, schimbarea comportamentului persoanelor predispuse la comiterea actelor de violenţă domestică, precum şi sprijinirea şi orientarea victimelor, în sensul informării acestora cu privire la măsurile de protecţie şi serviciile sociale de care pot beneficia în vederea ieşirii din situaţia de criză.
Unul dintre principalii parteneri instituționali în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice este AGENȚIA NAȚIONALĂ DE EGALITATE DE ȘANSE ÎNTRE BĂRBAȚI ȘI FEMEI.
Nu ești singură! Îți suntem alături pentru o viață în siguranță!
Apelează 0800 500 333 - linie telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice!


.jpeg)









