04 Mai 2025Sursa: IPJ Alba

Declarații de presă, ora 15.10: MĂSURI DE SIGURANȚĂ LUATE PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

De la deschiderea secțiilor de votare, în județul Alba, nu au fost înregistrate incidente deosebite care să intre în sfera de competență a structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

 

Efectivele mobilizate în județ monitorizează situația în timp real și continuă să desfășoare misiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în special în apropierea secțiilor de votare, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în condiții optime.

 

O atenție sporită este acordată în continuare soluționării cu promptitudine a tuturor sesizărilor ce au legătură cu desfășurarea alegerilor.

 

Totodată, 17 persoane aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, care beneficiază de dreptul de vot, și-au exprimat opțiunea electorală prin intermediul urnei mobile, în cadrul alegerilor prezidențiale.

 

Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Alba continuă misiunile specifice pentru asigurarea unui proces electoral sigur și pentru păstrarea unui climat de siguranță publică la nivelul județului.

 

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ALBA