18 Mai 2025Sursa: IPJ Alba

Declarații de presă, ora 09.15: MĂSURI DE SIGURANȚĂ LUATE PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

MĂSURI DE SIGURANȚĂ LUATE PENTRU ALEGERILE PREZIDENȚIALE

 

La nivelul județului Alba, pe timpul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

Până în acest moment, nu au fost înregistrate incidente deosebite.

 

În ceea ce privește misiunile de astăzi, așa cum în primul tur al alegerilor prezidențiale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de ordine publică, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, au fost luate și de această dată măsurile necesare pentru ca cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în condiții de siguranță și legalitate.

 

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat personalului MAI să își facă datoria, ca de fiecare dată, cu profesionalism, transparență și echidistanță.

 

Peste 1.000 de angajați ai MAI vor asigura climatul normal de siguranță, la nivelul județului Alba, protecția celor 440 de secții de vot și verificarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.

Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Centrul Național de Conducere Integrată, care este în legătură permanentă cu Centrul Operațional Județean Alba.

Obligația de a lua măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții revine președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, care au atribuții și în afara secției de vot, în jurul secțiilor, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.

Vă reamintim că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Pentru exercitarea votului, documentul de identitate trebuie să fie valabil.

Așa cum vă anunțam și ieri, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Alba va fi deschis și astăzi, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, în vederea  soluționării, cu celeritate, a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate.

 

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN ALBA