15 Septembrie 2022Sursa: IPJ Alba

ACTIVITĂȚI EDUCATIVE PRIVIND SERVICIILE DE URGENȚĂ PE ÎNȚELESUL CELOR MICI

Azi, 15 septembrie 2022, polițiștii, alături de pompieri, jandarmi, polițiști locali și ambulanță au participat la acțiunea organizată de reprezentanții Proiectului Comunitar Ready Steady Go în cadrul Campaniei de Informare Interactiv – Distractivă ”Ziua Serviciilor de Urgență”.

 

Activitățile au avut loc la Școala Gimnazială Avram Iancu din Alba Iulia unde polițiștii de la prevenire și rutieră le-au explicat elevilor din clasele primare și gimnaziale modul de intervenție în cazul unei situații de urgență semnalată prin 112 sau prin altă modalitate.

 

La activități au participat și polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale și polițiștii Serviciului Ordine Publică, iar atmosfera a fost destinsă cu activități demonstrative în care au fost antrenați câinii de serviciu.

 

În interacțiunea cu cei mici au avut loc și lecții legate de siguranța lor atunci când circulă pe stradă și au fost repetate regulile de circulație rutieră.

 

Copiii au avut și posibilitatea de a observa, îndeaproape,  autospecialele de poliție și mijloacele de care dispun polițiștii în intervențiile lor în situații de urgență.