În contextul aniversării la data de 25 Martie a Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat manifestări educative şi cultural sportive care s-au desfășurat pe parcursul mai multor zile.
Astfel, în perioada 16 – 25 martie, poliţiştii din Alba s-au întâlnit cu preşcolari şi elevi din unităţile de învățământ ale judeţului şi au discutat despre profesia de poliţist dar şi teme ce au vizat reducerea riscului de victimizare din infracțiuni şi accidente rutiere.
În zilele de 17,18 şi 19 şi 21 martie, s-au desfăşurat concursuri de şah, table, talere, tir, fotbal, tenis de câmp şi de masă.
În 24 martie, începând cu ora 14,00, în Poligonul Miceşti, a avut loc turneul de tir la care au participat poliţişti din structurile inspectoratului dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Cu același prilej a avut loc „Cupa presei la tir” la care au fost invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Ziua de 20 martie a fost dedicată competiţiei fotbalistice la care au participat echipe din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi instituţiile de colaborare.
Marţi, 24 martie, începând cu orele 10,30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost organizată „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, când, toţi cei interesaţi au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare serviciilor, compartimentelor sau birourilor şi să asiste la un exerciţiu demonstrativ.
Miercuri, 25 martie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a avut loc şedinţa festivă în cadrul căreia a fost evocat momentul aniversar şi au fost făcute avansările în gradul profesional următor.
Organizarea acestor manifestări a fost posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a beneficiat din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.