12 Octombrie 2017Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 12.10.2017

La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 49 de ani, din Lancrăm, cercetat pentru mai multe fapte de lovire, tulburarea liniştii publice şi violare de domiciliu.

 

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în sera zilei de 28 septembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unei staţii de carburanţi din Sebeş, în stare avansată de ebrietate, ar fi provocat un scandal şi ar fi adresat injurii şi ameninţări persoanelor prezente acolo, iar în seara zilei de 10 octombrie a.c., împreună cu fiul său, în vârstă de 20 de ani, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinţei unui cetăţean din Lancrăm şi, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, cei doi l-ar fi agresat pe proprietarul locuinţei.

 

În cursul zilei de azi, 12 octombrie, bărbatul de 49 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Cercetările sunt continuate şi faţă de fiul său, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu.

  •  

 

Prinsă în flagrant delict

 

Poliţiştii din Alba Iulia au depistat şi reţinut o femeie de 29 de ani, imediat după ce a furat un telefon mobil dintr-un cămin studenţesc. Tânăra, care mai este cercetată pentru infracţiuni de furt, va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

În după amiaza zilei de ieri, 11 octombrie, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o tânără ce locuieşte într-un cămin studenţesc din Alba Iulia, cu privire la faptul că i-a dispărut telefonul mobil, din camera de cămin.

 

Patrula de siguranţă publică s-a deplasat imediat în zona căminului, iar la scurt timp, poliţiştii au identificat-o pe o femeie de 29 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de comiterea furtului.

 

Se pare că, în jurul orelor 14.00, femeia ar fi pătruns în căminul studenţesc şi ar fi profitat de faptul că una dintre camere era neasigurată, iar ocupanta ei dormea, împrejurare în care i-ar fi sustras telefonul mobil.

 

Faţă de bănuită, care mai este cercetată şi pentru alte furturi, a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 12 octombrie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

  •  

Două autoturisme, recalmate ca furate, au fost recuperate şi restituite păgubiţilor

 

Poliţiştii din Alba continuă cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere legală a autorilor furturilor a două autoturisme, fapte ce ar fi fost comise în noaptea de 10/11 octombrie a.c. Ambele autoturisme au fost găsite şi restituite păgubiţilor.

 

La data de 11 octombrie a.c., poliţiile municipiilor Alba Iulia şi Sebeş au fost sesizate de către doi cetăţeni, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, din curtea locuinţei, respectiv din faţa unui service auto, au dispărut două autovehicule.

 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că primul autoturism fusese lăsat, de către proprietar, cu cheile în contact, iar cheile celui de-al doilea autoturism fuseseră lăsate în interiorul unui atelier de reparaţii auto din municipiul Sebeş, loc din care au dispărut.

 

În după amiaza zilei de ieri, 11 octombrie, poliţiştii din Sebeş au găsit autoturismul furat din Alba Iulia, abandonat, pe un teren agricol de la marginea municipiului Sebeş, iar pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia a fost găsit autoturismul ce fusese furat din Sebeş.

 

În cauză există suspiciunea că cele două autoturisme au fost sustrase de aceeaşi persoană şi a fost stabilit şi un cerc de bănuiţi de comiterea furturilor.

 

Cercetările sunt continuate.

  •  

 

Alege viaţa!

 

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, împreună cu  RAR –ul, au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost verificate 48 de autovehicule, la 7 dintre ele fiind constatate defecţiuni tehnice.

 

La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza comunei Jidvei, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

 

Cu această ocazie, au fost  controlate 48 de autovehicule, la 7 dintre acestea fiind identificate diverse defecţiuni tehnice. Conducătorii acestora au fost sancţionaţi  contravenţional.

 

Alţi 19 conducători auto au fost amendaţi, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 8.845 lei.

 

Totodată, pentru 7 dintre autovehiculele identificate cu defecţiuni, au fost retrase certificatele de înmatriculare, iar faţă de doi conducători auto ce s-au angajat în depăşiri neregulamentare, a fost luată măsura complementară a suspendării permisului de conducere.

 

  •  

 

Amplasarea radarelor în data de 13.10.2017

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori – Daia Romana

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac