11 Octombrie 2017Sursa: IPJ Alba

Buletin de presă din 11.10.2017

La data de 10 octombrie a.c., între orele 09.00 – 14.00, poliţiştii rutieri din Cugir,  împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe raza oraşului, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

 

Cu această ocazie, au fost identificate 8 autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, faţă de conducătorii acestora fiind luate măsuri de sancţionare contravenţională.

 

Alţi 3 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 2.030 lei.

 

Totodată, pentru 4 dintre autovehiculele identificate cu defecţiuni, au fost retrase certificatele de înmatriculare.

  •  

 

Infracțiune rutieră

 

Un tânăr din comuna Horea este cercetat de poliţişti după ce a condus un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi a provocat un accident soldat cu pagube materiale.

 

Poliţiştii din Cîmpeni au întocmit dosar penal, faţă de un tânăr de 19 ani, din comuna Horea, în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

În seara zilei de 8 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1R, în direcţia Horea Mătişeşti, tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Albac.

 

În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime omeneşti.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul vinovat de producerea accidentului, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

  •  

 

Amplasarea radarelor în data de 12.10.2017

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori – Daia Romana

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac