Buletin de presă din 07.02.2023
Polițiștii din județul Alba au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale și au reținut 11 permise de conducere, în cadrul unei acțiuni ce a vizat creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, care s-a desfășurat pe durata săptămânii trecute.
În perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2023, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune ce a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea și sancționarea participanților la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice, fiind vizat atât mediul urban câr și mediul rural.
La acțiune, polițiștii rutieri din județ au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră.
În această perioadă, au fost aplicate 604 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 465 pentru depășirea limitei legale de viteză, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 58 pietonilor care nu au respectat regulile privind traversarea sau circulația pe drumurile publice, 54 bicicliștilor, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Alte 6 sancțiuni contravenționale au fost aplicate la acte normative speciale, care reglementează transportul de persoane.
Totodată, au fost reținute 11 de permise de conducere și au fost constatate 9 infracțiuni.
Infracțiune rutieră
La data de 6 februarie 2023, în jurul orei 19,00, polițiștii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acționau pe raza orașului Cugir, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Cugir.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Amplasarea radarelor în data de 08 februarie 2023
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac