RECOMANDĂRI PENTRU O DEPLASARE SIGURĂ ÎN CONDIŢII DE VÂNT PUTERNIC
RECOMANDĂRI PENTRU O DEPLASARE SIGURĂ
ÎN CONDIŢII DE VÂNT PUTERNIC
Având în vedere mesajele de avertizare meteorologică cu cod galben, emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum, să mărească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.
Fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, iar luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.
Întrucât vântul puternic afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, îi atenţionăm pe şoferi cu privire la pericolul pe care acest fenomen meteorologic îl poate reprezenta pentru trafic. Conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.
Polițiștii recomandă evitarea conducerii motocicletelor sau bicicletelor, acestea fiind instabile în fața vântului puternic.
Evitați oprirea/staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, deoarece vântul intens îi poate doborî.